Herpesvirusuri

Август 12, 2022

Содержание

2. FAMILIA HERPESVIRIDAE (din greacă – herpein – a se furișa, a se strecura) Virusurile herpetice -
3. Clasificarea virusurilor herpetice de interes medical: Subfamilia Alphaherpesvirinae genul Simplexvirus (HSV-1, HSV-2) genul Varicellovirus (VZV) Subfamilia
6. CARACTERE GENERALE ALE HERPESVIRUSURILOR Structura virionului Virion sferic, 150-200 nm diametru, constituit din: centru dens, de
9. Rezistenţa la agenţi fizici şi chimici În stare liofilizată, la 4 grade, virusurile herpetice se menţin
10. Multiplicarea virală (infecția litică) – se produce în celulele-țintă primare) Adsorbţia virionului la suprafaţa celulei-ţintă Penetrarea
18. Celula infectată este alterată ireversibil prin: Inhibarea rapidă a metabolismului celular Fragmentarea cromozomului şi apariţia incluziilor
20. În unele celule (neuroni, limfocite, monocite) are loc transcrierea unui număr mic de gene (Latency Associated
21. SUBFAMILIA ALPHAHERPESVIRINAE GENUL Simplexvirus Specii: Herpes simplex virus tip 1 (HSV-1) Herpes simplex virus tip 2
22. Patogeneza infecţiilor cu HSV Sursa de virus – persoana infectată (90% au Ac anti-HSV1 şi 20%
23. Infecţia cu HSV -1 Primo-infecţia este precoce, la 1-3 ani, în 90% cazuri – asimptomatică. Manifestări
30. După infecţia primară (clinică sau asimptomatică) virusul se localizează în ganglionul trigemen, determinând o infecţie latentă.
32. Reactivarea infecţiei (herpesul recurent) are loc consecutiv scăderii rezistenţei organismului: stres, radiaţii, frig, infecţii, perturbări hormonale,
34. Infecţia cu HSV -2 Determină preponderent infecţii genitale. Primo-infecţia are loc la persoane de 15-25 ani
35. Manifestări clinice: herpesul genital (leziuni veziculo-ulcerative ale penisului, vulvei, vaginului, colului uterin, perineului, feselor, proctita herpetică).
37. La gazde imunocompromise infecţia cu HSV evoluează grav, cu diseminare masivă şi afectarea organelor interne. Recurenţele
39. Diagnosticul de laborator al infecţiei cu HSV Prelevate: lichid din vezicule, ulceraţii, cruste, fragmente bioptice sau
42. 3. Examenul virusologic Izolarea virusului pe animale sensibile, ou embrionat de găină sau culturi celulare Indicarea
43. B. Diagnosticul indirect Serodiagnostic. Examinarea serurilor perechi (precoce şi tardiv) cu evidenţierea creşterii titrului de Ac
44. GENUL Varicellovirus Specia – virusul Varicella-Zoster (VZV), agentul etiologic al varicelei în primo-infecţie şi al zonei
47. Patogeneza infecţiei cu VZV Infecţia primară – varicela Sursa de virus – persoana infectată Transmiterea –
48. Peste 5 zile urmează viremia secundară cu răspândirea şi multiplicarea virusului în tegument, conjunctivă, tractul respirator
52. Reactivarea (Zona, herpes zoster) În cursul primoinfecţiei, prin nervii senzitivi sau hematogen, VZV diseminează spre ganglionii
54. Tratament – acyclovir, valacyclovir, famciclovir, foscarnet. Tratament simptomatic (analgezice, antipruriginoase) Profilaxie – vaccin viu atenuat, tulpina
55. SUBFAMILIA GAMMAHERPESVIRINAE GENUL Lymphocryptovirus Specia – virusul Epstein-Barr (EBV) EBV este agentul cauzal al mononucleozei infecţioase,
56. Cultivare: Culturi din limfocite B, provenite din sânge din cordonul ombilical. Infectate cu EBV suferă transformare
57. Celulele-ţintă pentru EBV - limfocitele B şi celulele epiteliale ale oro- şi rinofaringelui. Ele exprimă pe
59. Patogeneza mononucleozei infecţiose Afectează în special copiii şi adolescenţii. Sursa de infecţie – omul. Transmiterea se
61. Complicaţii: anemie hemolitică, purpură trombocitopenică, meningită. În sânge – limfocite B atipice, care prezintă Ag EBNA
66. Imunitate: umorală prin prezenţa Ac (IgM antiVCA sunt markeri de infecţie recentă, IgG antiVCA si antiEBNA
67. Diagnosticul de laborator Prelevate: spălătură faringiană, sânge (limfocite), bioptate (ganglioni limfatici, splină) Examenul microscopic: pe frotiuri
69. Diagnosticul serologic: In infecţia primară se evidenţiază Ac heterofili (testul Paul-Bunnell) Teste pentru detectarea Ac specifici
70. SUBFAMILIA BETAHERPESVIRINAE GENUL Cytomegalovirus Specia Virusul cytomegalic (CMV) Cultivarea – numai pe culturi de celule primare
72. Patogeneza infecţiei cu CMV Sursa de infecţie – omul Transmiterea: Prin contact direct cu secrete şi
73. Primoinfecţia este în general asimptomatică (80-90%). În caz de viremie este urmată de persistenţa latentă a
75. Infecţia postnatală (infectarea în timpul naşterii sau cu laptele matern). Copiii elimină virusul prin urină şi
76. După primoinfecţie virusul persistă latent în celulele mononucleate. Reactivările se traduc prin apariţia unei viremii tranzitorii
77. Diagnosticul de laborator al infecţiilor citomegalice Prelevate: fracţia leucocitară a sângelui, urină, spălătură rinofaringeană, secreţii cervicale,
78. Infecţie congenitală – izolarea virusului în primele 2 săptămâni de viaţă, depistarea Ig M. Infecţie recurentă:
80. Скачать презентацию

Слайд 2

FAMILIA HERPESVIRIDAE
(din greacă – herpein – a se furișa, a se

strecura)
Virusurile herpetice - agenţi patogeni ai omului, primatelor şi altor mamifere (porci, cai, vite), ai păsărilor (găini, curcani, etc), peştilor şi broaştelor, reunind peste 130 de virusuri.
Caractere biologice
virusuri dermo, limfo şi neurotrope
determină infecţii latente cu recurențe (litice)
majoritatea prezintă potenţial oncogen
posedă numeroase enzime ce intervin în multiplicarea virală
prezintă un spectru foarte larg de gazde şi o gamă diversă de forme clinice
sunt virusuri fragile şi se transmit numai prin contact direct

Слайд 3

Clasificarea virusurilor herpetice de interes medical:
Subfamilia Alphaherpesvirinae
genul Simplexvirus (HSV-1, HSV-2)
genul Varicellovirus

(VZV)
Subfamilia Betaherpesvirinae
genul Cytomegalovirus (CMV )
genul Roseolovirus (HHV-6/7)
Subfamilia Gammaherpesvirinae
genul Lymphocryptovirus (EBV)
genul Rhadinovirus (HHV-8)

Слайд 4

Слайд 5

Слайд 6

CARACTERE GENERALE ALE HERPESVIRUSURILOR
Structura virionului
Virion sferic, 150-200 nm diametru, constituit din:
centru

dens, de forma unui mosor (bobină), de natură proteică, pe care este înfăşurat acidul nucleic;
genomul viral – ADNd.c., constituit din 80-100 gene
capsida de simetrie icosaedrică, formată din 162 capsomere;
tegument – structură proteică fibrilară, situată între capsidă şi supercapsidă;
peplos (supercapsida), dublu strat lipidic, pe suprafaţa căreia proiemină spiculi scurţi, constituţi din 5-8 glicoproteine, responsabile de adeziune şi fuziune
Enzime (ADN-polimeraza ADN-dependentă, timidin-kinaza, ribonucleotid-reductaza, serin-proteaza)

Слайд 7

Слайд 8

Слайд 9

Rezistenţa la agenţi fizici şi chimici
În stare liofilizată, la 4 grade,

virusurile herpetice se menţin ani de zile.
Relativ instabile la temperaturi ambientale (+ 22 grade C), inactivate de solvenţi lipidici, detergenţi, dezinfectanţi uzuali, pH extreme.
Prezintă sensibilitate la acţiunea inhibitorilor sintezei ADN (acyclovir, etc).

Слайд 10

Multiplicarea virală (infecția litică) – se produce în celulele-țintă primare)
Adsorbţia virionului

la suprafaţa celulei-ţintă
Penetrarea NC prin fuziunea supercapsidei virale cu membrana celulară
Degradarea partiala a capsidei de enzime celulare şi pătrunderea ADN viral în nucleul celulei. Sinteza proteinelor celulare se opreşte.
Biosinteza: în 3 runde consecutive are loc transcrierea genelor litice în ARNm viral cu sinteza ulterioară a 3 tipuri de proteine: foarte precoce (alpha, immediate early), precoce (beta, early), care sunt în majoritate enzime şi proteine tardive (gamma, late), care sunt proteine de structură.
Replicarea ADN
Asamblarea NC are loc în nucleu. Părăsindu-l prin inmugurire, NC se învelesc cu membrana nucleară internă, în care sunt înserate GP virale imature, pe care o „dezbracă” în procesul de înmugurire prin membrana nucleară externă. În citoplasmă NC capătă proteinele tegumentului şi sunt ulterior re-învelite în supercapsidă într-o veziculă de exocitoză, în membrana căreia se conţin GP virale mature.
Virionii sunt eliberaţi prin exocitoză.

Слайд 11

Слайд 12

Слайд 13

Слайд 14

Слайд 15

Слайд 16

Слайд 17

Слайд 18

Celula infectată este alterată ireversibil prin:
Inhibarea rapidă a metabolismului celular
Fragmentarea cromozomului

şi apariţia incluziilor intranucleare
Apariţia de sinciţii şi celule gigante

Слайд 19

Слайд 20

În unele celule (neuroni, limfocite, monocite) are loc transcrierea unui număr

mic de gene (Latency Associated Transcript - LAT) cu persistența indefinită în celule - instalarea unei stări de latență.
În cursul reactivărilor transcripția genelor virale se schimbă de la LAT spre multiplele gene litice.

Слайд 21

SUBFAMILIA ALPHAHERPESVIRINAE
GENUL Simplexvirus
Specii: Herpes simplex virus tip 1 (HSV-1)
Herpes

simplex virus tip 2 (HSV-2)
Cultivare:
1. Culturi celulare primare umane sau din rinichi de iepure, fibroblaste de embrion de găină, linii celulare HeLa
2. Ouă embrionate de găină (pe membrana chorioalantoică produc pustule – pocks-uri)
3. Animale de laborator
- Şoarece nou-născut (letal)
- Iepure (keratoconjunctivită după scarificarea corneei)
- Cobai infectat intraplantar (erupţie veziculară locală)

Слайд 22

Patogeneza infecţiilor cu HSV
Sursa de virus – persoana infectată (90% au

Ac anti-HSV1 şi 20% anti-HSV2) în perioada de reactivare simptomatică sau asimptomatică
Transmiterea virusului:
- Contact direct prin salivă sau lichidul vezicular, mai rar prin obiecte contaminate recent cu salivă (preponderent HSV 1)
- Contact sexual (preponderent HSV 2)
- În timpul naşterii (herpes neonatal, HSV 2)
- Transplacentar (herpes congenital, HSV 2)
- Prin intermediul transplantelor de organe infectate
- Autoinocularea

Слайд 23

Infecţia cu HSV -1
Primo-infecţia este precoce, la 1-3 ani, în 90%

cazuri – asimptomatică.
Manifestări clinice:
Herpesul labial
Herpesul nazal
- Gingivostomatită (erupţie veziculară şi ulceroasă, adenopatie cervicală, febră)
- Kerato-conjunctivită (prezintă riscul ulceraţiei corneei şi orbirii)
- Eczema herpeticum (survine la pacienţi cu eczeme cronice, se manifestă ca o dermatită veziculară generalizată)
- Panariţiu herpetic (la personalul medical, la copii – autoinoculare)
- Meningite, meningo-encefalite, consecutiv infecţiei pe calea nervilor trigemen sau olfactiv (letalitate 70%).

Слайд 24

Слайд 25

Слайд 26

Слайд 27

Слайд 28

Слайд 29

Слайд 30

După infecţia primară (clinică sau asimptomatică) virusul se localizează în ganglionul

trigemen, determinând o infecţie latentă. Genomul viral persistă sub formă de episom. Replicarea ADN nu are loc, exprimându-se doar câteva gene “de latenţă”- LAT (Latency Associated Transcript). LAT inhibă apoptoza celulei gazdă, asigurând astfel persistenţa virusului şi reactivările sporadice. O proteină din neuroni se poate fixa pe ADN viral şi regla astfel latenţa.

Слайд 31

Слайд 32

Reactivarea infecţiei (herpesul recurent) are loc consecutiv scăderii rezistenţei organismului: stres,

radiaţii, frig, infecţii, perturbări hormonale, imunosupresie, etc. Virusul se propagă centrifug pe cale nervoasă, determinând o infecţie locală (frecvent la joncţiunea cutaneo-mucoasă): herpes labial, nazal, ocular (buchet de vezicule, se acoperă cu cruste în câteva zile, vindecarea survine în 10 zile).

Слайд 33

Слайд 34

Infecţia cu HSV -2
Determină preponderent infecţii genitale.
Primo-infecţia are loc la

persoane de 15-25 ani (primele contacte sexuale) sau la nou-născuţi (herpes congenital, neonatal).
75% cazuri primo-infecţia este inaparentă.

Слайд 35

Manifestări clinice:
herpesul genital (leziuni veziculo-ulcerative ale penisului, vulvei, vaginului, colului uterin,

perineului, feselor, proctita herpetică).
După infecţia primară virusul rămâne latent în ganglionii lombari şi sacrali, determinând recurenţe, cu aceeaşi localizare, care sunt mai puţin severe.
herpesul neonatal. Contractat de nou-născut la naştere sau de la personalul medical cu herpes oral sau panariţiu herpetic. Se manifestă prin leziuni locale sau diseminate, encefalite, septicemie sau conjunctivită. Netratat progresează cu diseminare viscerală şi deces (65%). Infecţia poate fi asimptomatică.
infecţie congenitală. Transmiterea transplacentară determină uneori malformaţii congenitale, vicii.
cancer de col uterin şi vulvar

Слайд 36

Слайд 37

La gazde imunocompromise infecţia cu HSV evoluează grav, cu diseminare masivă

şi afectarea organelor interne. Recurenţele sunt mai frecvente, cu ulcerare, necroză, extindere.
Răspuns imun: umoral şi celular, se instalează după 1-3 săptămâni de la infecţie. Ig M apar şi în reactivări şi sunt martor de multiplicare virală. Ig nu sunt protectoare, reactivările au loc în prezenţa Ac. Imunitatea celulară joacă rolul principal în controlul infectiei cu HSV.

Слайд 38

Слайд 39

Diagnosticul de laborator al infecţiei cu HSV
Prelevate: lichid din vezicule, ulceraţii,

cruste, fragmente bioptice sau necroptice.
A. Diagnosticul direct
1. Examenul microscopic
ME
Microscopia optică – pe frotiuri colorate cu hem-eozină se observă celule mari, cu incluzii intranucleare eozinofile (Cowdry)
2. Detectarea Ag virale: RIF cu Ac monoclonali

Слайд 40

Слайд 41

Слайд 42

3. Examenul virusologic
Izolarea virusului pe animale sensibile, ou embrionat de găină

sau culturi celulare
Indicarea virusului: manifestări clinice la animal, apariţia veziculelor pe membrana chorio-alantoica a oului embrionat, ECP specific pe culturile de celule (celule gigante sincitiale cu incluzii intranucleare)
Identificarea virusului cu ajutorul serurilor imune specifice (RN, RIF, ELISA)
4. Detectarea genomului viral prin tehnici de biologie moleculară (hibridare in situ, PCR)

Слайд 43

B. Diagnosticul indirect
Serodiagnostic. Examinarea serurilor perechi (precoce şi tardiv) cu

evidenţierea creşterii titrului de Ac de cel puţin 4 ori. Reacţii utilizate: RFC, RN, RIFI, ELISA.
Tratamentul specific al infecţiei cu HSV
Nu există metode de eradicare a HSV din organism!
Vidarabin, Acyclovir, Valacyclovir, Zovirax (acycloguanosid), Penciclovir, Famciclovir. Analogi nucleozidici ai guaninei. Inhibitori ai ADN polimerazei virale, manifestă activitate numai asupra virusului în curs de replicare.
Foscarnet (phosphonoformat). Dezechilibrează reacţia de polimerizare a ADN.
Terapia antivirală reduce frecvenţa, durata şi severitatea reactivărilor.

Слайд 44

GENUL Varicellovirus
Specia – virusul Varicella-Zoster (VZV), agentul etiologic al varicelei în

primo-infecţie şi al zonei - herpes zoster prin reactivare.
Cultivarea – numai pe culturi celulare (celule primare de origine umană, simiană, din rinichi de iepure, linii celulare)

Слайд 45

Слайд 46

Слайд 47

Patogeneza infecţiei cu VZV
Infecţia primară – varicela
Sursa de virus – persoana

infectată
Transmiterea – aerogenă, prin secreţii rinofaringiene sau prin contact cu lichidul vezicular sau obiecte recent contaminate cu lichid vezicular.
Varicela se manifestă în special la copii de 2-6 ani, evoluând epidemic iarna şi primăvara. Contagiozitate maximă cu 1-2 zile înaintea erupţiei şi o săptămână după ultimul puseu eruptiv. Perioada de incubaţie – 14 zile
După pătrundere virusul se multiplică local în căile respiratorii (mai rar conjunctivă) şi ganglionii limfatici locali. Urmează faza de viremie primară, cu durata de 10-11 zile şi cu afectarea sistemului reticulo-endotelial.

Слайд 48

Peste 5 zile urmează viremia secundară cu răspândirea şi multiplicarea virusului

în tegument, conjunctivă, tractul respirator (ţesuturilor de origine ectodermică). Apare febra şi succesiunea unor valuri de erupţie pruriginoasă care evoluează independent (maculă – papulă – veziculă cu lichid clar, apoi cruste) şi ating tot corpul. Dispar fără cicatrice.
Odată cu apariţia Ac (peste 2-3 săptămâni) simptomele dispar. Evoluţia este benignă.
La persoane cu deficienţe imunitare se pot manifesta leziuni hemoragice, suprainfecţie bacteriană, encefalite, pneumonii, varicela diseminată, letală.
La gravide în primele 20 săptămâni de sarcină varicela poate determina o embriofetopatie

Слайд 49

Слайд 50

Слайд 51

Слайд 52

Reactivarea (Zona, herpes zoster)
În cursul primoinfecţiei, prin nervii senzitivi sau hematogen,

VZV diseminează spre ganglionii spinali sau ai nervilor cranieni, unde persistă latent. În caz de reactivare virusul se multiplică şi se deplasează pe cale nervoasă centrifugă spre sectorul cutanat corespunzător, determinând Zona-Zoster. Infecţia debutează cu neuralgie severă, hiperestezie şi erupţie veziculară localizată unilateral în dermatomul nervului afectat. Poate fi asociată cu meningită sau paralizii.
Forme clinice: zoster oftalmic, zoster motor, encefalomielita.
Erupţiile persistă până la apariţia răspunsului imun (umoral, celular).

Слайд 53

Слайд 54

Tratament – acyclovir, valacyclovir, famciclovir, foscarnet.
Tratament simptomatic (analgezice, antipruriginoase)
Profilaxie –

vaccin viu atenuat, tulpina Oka
Pentru prevenirea evoluţiei grave la contacţi (nou-născuţi, copii până la 15 ani, gravide neimunizate, persoane cu imunodeficienţe) se administrează Ig umană hiperimună specifică sau gammaglobuline de convalescenţi de zona.

Слайд 55

SUBFAMILIA GAMMAHERPESVIRINAE
GENUL Lymphocryptovirus
Specia – virusul Epstein-Barr (EBV)
EBV este agentul cauzal al

mononucleozei infecţioase, implicat în etiologia unor tumori: limfomul Burkitt, carcinomul nasofaringean, leucoplakia viloasă a limbii. Este limfo şi epiteliotrop.
Structura antigenică a EBV:
- antigen precoce (early antigen) – EA – enzime implicate în replicare
- antigen de membrană – MA
- antigen nuclear – EBNA
- antigen al capsidei virale – VCA

Слайд 56

Cultivare:
Culturi din limfocite B, provenite din sânge din cordonul ombilical.

Infectate cu EBV suferă transformare prin proliferare continuă - „imortalizarea limfocitelor”.
Inocularea de celule limfoblastoide la şobolani nou-născuţi, hamsteri, şoareci induce tumori secretoare de IgM sau IgG.

Слайд 57

Celulele-ţintă pentru EBV - limfocitele B şi celulele epiteliale ale

oro- şi rinofaringelui. Ele exprimă pe suprafaţa membranei celulare moleculele CR2 (CD21) – receptor pentru fracţia C3b a complementului, de care se ataşează virusul.
Infecţia celulelor epiteliale este litică, cu moartea celulei şi producere de virus. Celulele infectate astfel exprimă pe membrană Ag EA şi VCA.
În contrast, EBV induce infecţie latentă a limfocitelor B in vivo şi transformă limfocitele B normale in vitro cu proliferarea lor continua - „linii limfoblastoide imortalizate”. Limfocitele infectate latent exprimă Ag EBNA şi MA.

Слайд 58

Слайд 59

Patogeneza mononucleozei infecţiose
Afectează în special copiii şi adolescenţii.
Sursa de infecţie

– omul.
Transmiterea se efectuează prin intermediul salivei (boala sărutului), obiecte contaminate recent, rareori transfuzii.
Poarta de intrare – orofaringele. EBV afectează iniţial celulele epiteliale ale faringelui, mai târziu infectând limf B direct sau după traversarea ţesutului epitelial amigdalian prin transcitoză. Aceste limfocite B proliferează şi produc virus, care infectează alte celule, astfel afectând toate ţesuturile limfoide din organism.
Incubaţia – 30-50 zile
Semne clinice – angină, faringită, astenie, febră, vomă, adenopatie generalizată, splenomegalie şi hepatită.

Слайд 60

Слайд 61

Complicaţii: anemie hemolitică, purpură trombocitopenică, meningită.
În sânge – limfocite B atipice,

care prezintă Ag EBNA şi MA.
Simptomele dispar peste câteva zile sau săptămâni (răspunsul imun) şi de obicei nu mai revin. Virusul însă persistă în limf B în stare dormantă pentru toată viaţa. În pofida acestui fapt, reinfecţii cu EBV sunt posibile.
Reactivarea endogenă a EBV conduce la sindromul de mononucleoză cronică, cu febră, astenie şi producere anormală de Ig.

Слайд 62

Слайд 63

Слайд 64

Слайд 65

Слайд 66

Imunitate:
umorală prin prezenţa Ac (IgM antiVCA sunt markeri de infecţie

recentă, IgG antiVCA si antiEBNA – semnal de infecţie persistentă)
imunitatea celulară este supresată, numărul de Ts fiind majorat pentru o perioadă de 8 săptămâni. Pe suprafaţa limfocitelor B apar neoantigene (antigene Paul-Bunnell), ce induc Ac heterofili (Ac faţă de hematii de oaie).

Слайд 67

Diagnosticul de laborator
Prelevate: spălătură faringiană, sânge (limfocite), bioptate (ganglioni limfatici, splină)
Examenul

microscopic: pe frotiuri din sânge – limfocite B mari, anormale, cu citoplasma bazofilă şi nucleu fragmentat
Detectarea Ag EBNA în RIF cu Ac monoclonali
Examenul virusologic: izolarea virusului pe cultură de limfocite B şi observarea transformării maligne cu apariţia unei linii continui

Слайд 68

Слайд 69

Diagnosticul serologic:
In infecţia primară se evidenţiază Ac heterofili (testul Paul-Bunnell)
Teste

pentru detectarea Ac specifici faţă de Ag virale pe probe duble de ser:
- În infecţii primare – IgM şi Ig G (peste 2 săpt) anti VCA (persistă în titru mic toată viaţa), în convalescenţă – anti EBNA
- În infecţia reactivată şi în neoplazii reapar
Ig G anti EA în titru mare şi sunt prezenţi Ac antiEBNA

Слайд 70

SUBFAMILIA BETAHERPESVIRINAE
GENUL Cytomegalovirus
Specia Virusul cytomegalic (CMV)
Cultivarea – numai pe culturi de

celule primare din fibroblaste umane sau culturi de miometru.
Celulele – ţintă: macrofagele, leucocitele, celulele endoteliale, limfocitele T şi B, celulele-suşă din măduva osoasă, celulele epiteliale ale canalelor glandulare.

Слайд 71

Слайд 72

Patogeneza infecţiei cu CMV
Sursa de infecţie – omul
Transmiterea:
Prin contact direct cu

secrete şi excrete ale bolnavilor (salivă, lacrimi, lapte, urină, secreţii ale colului uterin, vaginale, spermă, mase fecale, sânge)
Congenital (vertical)
Postnatal (în timpul naşterii, prin lapte)
Transfuzii de sânge sau transplante de organe

Слайд 73

Primoinfecţia este în general asimptomatică (80-90%). În caz de viremie este

urmată de persistenţa latentă a virusului în glandele salivare şi limfocite B.
Manifestări clinice:
Infecţia congenitală
- moarte in utero cu avort
naştere prematură, cu dezvoltarea bolii cu incluzii citomegalice (microcefalie, hepatosplenomegalie, purpură trombocitopenică, pneumonie interstiţială, defecte neurologice).
Patomorfologic - celulele infectate devin gigante (citomegalie), cu incluzii intranucleare specifice în „ochi de bufniţă”.

Слайд 74

Слайд 75

Infecţia postnatală (infectarea în timpul naşterii sau cu laptele matern). Copiii

elimină virusul prin urină şi salivă. Decurge inaparent în majoritatea cazurilor. La prematuri – pneumonie interstiţială, sechele neurologice şi retardare psihomotorie.
Infecţia primară a copilului sau a adolescentului. După o incubaţie de 30 de zile diseminarea virală se manifestă prin febră, hepatosplenomegalie, adenopatii asociate cu sindrom mononucleozic (neutropenie, limfocitoză, bazofilie). Evoluţie benignă.
Infecţia adultului (doar la imunodeprimaţi, persoane cu transfuzii sau transplante). Se aseamănă cu mononucleoza infecţioasă (cu febră şi splenomegalie, dar fără angină, fără adenită şi fără Ac heterofili )

Слайд 76

După primoinfecţie virusul persistă latent în celulele mononucleate.
Reactivările se traduc

prin apariţia unei viremii tranzitorii şi excreţia virusului. La imunodeprimaţi – pneumonie, hepatită, infecţie generalizată.
Imunitate – umorală (Ac neutralizanţi, fixatori de complement) şi celulară prin intermediul limfocitelor Tc şi celulelor NK. CMV are efect imunosupresor, ducând la creşterea nr limfocitelor Ts şi diminuarea limfocitelor Th.

Слайд 77

$Diagnosticul de laborator al infecţiilor citomegalice Prelevate: fracţia leucocitară a sângelui,$

Diagnosticul de laborator al infecţiilor citomegalice
Prelevate: fracţia leucocitară a sângelui, urină,

spălătură rinofaringeană, secreţii cervicale, probe bioptice sau necroptice.
Diagnosticul microscopic. Prezenţa celulelor mari, cu incluzii intranucleare în „ochi de bufniţă” pe frotiuri din leucocite, plasmă, sediment urinar sau secţiuni tisulare
Detectarea Ag virale cu Ac monoclonali (RIF, ELISA)
Examenul virusologic – dificil. Cultivarea pe culturi de celule este lentă (2-8 săptămâni). ECP- celule mari, incluziuni eozinofile intranucleare şi bazofile intracitoplasmatice
Detectarea genomului viral (PCR)
Serodiagnostic. Cercetarea serurilor perechi în RFC, RHAI, RIFI, ELISA, Latex-aglutinare

Слайд 78

Infecţie congenitală – izolarea virusului în primele 2 săptămâni de viaţă,

depistarea Ig M.
Infecţie recurentă: reapariţia excreţiei virale la pacienţi seropozitivi.
Tratament: ganciclovir, valganciclovir, foscarnet, cidofovir
Profilaxie: vaccin viu atenuat sau/şi plasmă sau globulină hiperimună se administrează gravidelor seronegative, recipienţilor de transplant

Herpesvirusuri

Содержание

FAMILIA HERPESVIRIDAE(din greacă – herpein – a se furișa, a se

Clasificarea virusurilor herpetice de interes medical:Subfamilia Alphaherpesvirinaegenul Simplexvirus (HSV-1, HSV-2)genul Varicellovirus

CARACTERE GENERALE ALE HERPESVIRUSURILORStructura virionuluiVirion sferic, 150-200 nm diametru, constituit din:centru

Rezistenţa la agenţi fizici şi chimiciÎn stare liofilizată, la 4 grade,

Multiplicarea virală (infecția litică) – se produce în celulele-țintă primare)Adsorbţia virionului

Celula infectată este alterată ireversibil prin:Inhibarea rapidă a metabolismului celularFragmentarea cromozomului

În unele celule (neuroni, limfocite, monocite) are loc transcrierea unui număr

SUBFAMILIA ALPHAHERPESVIRINAEGENUL SimplexvirusSpecii: Herpes simplex virus tip 1 (HSV-1) Herpes

Patogeneza infecţiilor cu HSVSursa de virus – persoana infectată (90% au

Infecţia cu HSV -1Primo-infecţia este precoce, la 1-3 ani, în 90%

După infecţia primară (clinică sau asimptomatică) virusul se localizează în ganglionul

Reactivarea infecţiei (herpesul recurent) are loc consecutiv scăderii rezistenţei organismului: stres,

Infecţia cu HSV -2Determină preponderent infecţii genitale. Primo-infecţia are loc la

Manifestări clinice:herpesul genital (leziuni veziculo-ulcerative ale penisului, vulvei, vaginului, colului uterin,

La gazde imunocompromise infecţia cu HSV evoluează grav, cu diseminare masivă

Diagnosticul de laborator al infecţiei cu HSVPrelevate: lichid din vezicule, ulceraţii,

3. Examenul virusologicIzolarea virusului pe animale sensibile, ou embrionat de găină

B. Diagnosticul indirect Serodiagnostic. Examinarea serurilor perechi (precoce şi tardiv) cu

GENUL VaricellovirusSpecia – virusul Varicella-Zoster (VZV), agentul etiologic al varicelei în

Patogeneza infecţiei cu VZVInfecţia primară – varicelaSursa de virus – persoana